miercuri, 17 decembrie 2008

Efecte Speciale

Sambata, 20 decembrie, ora 18:00 voi avea concert la Sala Baroca a Primariei (Sighisoara). Va fi lansat oficial albumul meu "Efecte Speciale". Mai multe detalii gasiti mai jos pe afis si invitatie si programul. Intrarea se face pe baza de "cui ii place muzica". Asa ca, va astept!
Program
Tudor Runcanu si Mihai Calian
- Departe
- Scrum

- Ziua de Apoi

Cvartet – Divertisment de Mozart


Teodora Iacob
- Iara Am Temperatura

- Efect de Portocala
- Nu Vreau
- Plictis

- Mica Hoinareala
- Early Morn’

[pauza]

Adrian Ivanitchi
- Cantec de Iarna

- Floare de Ger
- Arsura

Cvartet – Cool Winter


Teodora Iacob
- Ne Rostogolim

- Leacuri Pentru Plictis
- Carnaval
- Cetatea Mea
- de Final
Nicu si Tiby Gheza

vineri, 12 decembrie 2008

Badly Drawn Boy










De curand am pus mana pe hdd de 320 Gb al unui amic (320 de Gb de muzica). Nu prea gasesti la noi in tara muzica pe care am copiat-o de pe acest hdd, tocmai pentru ca tipul nu e de aici. Am inceput, sistematic, sa ascult ce-am gasit. Printre multe altele, am gasit o formatie care se numeste Badly Drawn Boy sau nenea caruia nu-i lipseste niciodata caciula. Sincer, habar n-am avut de ei pana acum (din pacate). Pentru informatii de ordin biografic, click aici. De ce mi-au placut? Pentru ca stilul lor e indie rock, inglobeaza multe instrumente si canta o muzica foarte bine gandita. Stiu ca nu e frumos ce urmeaza sa zic, dar imi plac si pentru faptul ca seamana cu muzica Sufjan Stevens si vocea lui Fran Healy (Travis). Ba mai mult, una din piese prezinta o oarecare asemanare cu una din piesele lui Sufjan. Elementele care fac diferenta sunt vocile din piesa lui Sufjan care sunt inlocuite cu orchestra de coarde in piesa lui Badly Drawn Boy. Sigur, asta nu-i de rau, pentru ca piesa e foarte buna. Am sa pun mai jos ambele piese.

Badly Drawn Boy - All Possibilities



Sufjan Stevens - Come On Feel the Illinoise


Acestea fiind spuse, va invit sa ascultati Badly Drawn Boy, pentru ca merita [click aici].

sâmbătă, 6 decembrie 2008

José González

Nu de mult l-am ascultat pe José González, un artist suedez in varsta de 30 de ani care a deputat acum 5 ani de zile. Pe langa activitatea solo e si component al formatiei Junip si a colaborat cu Zero 7 in cateva piese. Am ascultat cateva piese si mi-am dat seama ca piesele cantate de el, le stiu de undeva. Surpriza! Piesele sunt coveruri. Inca nu am auzit coveruri atat de bine transformate intr-un stil unic. Nu neaparat toate coverurile lui sunt mai bune decat piesele originale...dar la fel de bune sunt 100%. Un exemplu ar fi piesa Heartbeats cantata de formatia The Knife.


Piesa cantata de José González:


Cautati voi celelate piese cover ale lui José González si nu uitati sa le impartasiti cu noi.

joi, 4 decembrie 2008

Diferenta

In timp ce ma uitam la un filmulet cu Dominic Frasca, pe youtube, primesc o salva de mass-uri cu un clip, tot de pe youtube, in care e vorba despre un interviu "haios" cu Adi Despot. Click, ma uit la videoclip. Nu schitez nimic. Incep sa me enervez. Apoi imi vine sa plang (intre ghilimele). De ce? Pentru ca in timp ce altii fac muzica de calitate, la noi domina prostia si incultura (in primul rand) si imediat dupa astea, vulgaritatea. Pur si simplu m-a ingretosat, imi cer scuze. Chiar nu mi-a venit sa rad deloc. Dar, pentru restul, radeti fratilor, ca de voi radeti!! Asta e nivelul, oricat am incerca sa-l voalam.
Iata si diferenta dintre muzica si artistii adevarati si artistii si media de la noi din tara.
Dominic Frasca

Adi Despot si reporterita


luni, 24 noiembrie 2008

guitarize

Acum cateva luni vorbeam despre cele mai interesante tipuri de chitare, gen: Air Guitar, Lego Guitar, Cigar Box Guitar, etc. Intamplator, zilele trecute, am dat peste alte feluri de chitare cel putin la fel de haioase ca si cele despre care am scris aici.
Doua chitare cu patru zerouri diferenta. De ce spun asa? Pentru ca una din ele costa aproximativ 300$ iar cealalta e 3.000.000$. De unde vine diferenta? Pai hai sa vedem.

Voi incepe cu cea mai accesibila ca pret. Si mai accesibila ca dimensiuni. Incape foarte usor in buzunar. Este vorba despre iphone guitar. Cat de simplu devine totul, poti vorbi la telefon si canta la chitara pe aceeasi bucata de plastic. Oare ce-ar fi zis Jimi Hendrix despre asa ceva? Si daca tot s-a inventat soft-ul potrivit pentru chitara de pe iphone, cei de la Apple nu au stat foarte mult pe ganduri si au dezvoltat acest soft si pentru pian. Peste vreo cativa ani, rezultatul va fi iphone band, probabil.

Oamenii incearca sa simplifice totul prin tehnica. Asa ca, de ce ne-am chinui sa invatam tot felul de tehnici pe chitara, solo-uri, acorduri... cand putem, foarte simplu, sa montam un difuzor si un ipod pe cutia de rezonanta a unei chitari, astfel as putea sa iau chitara in brate si sa fac un solo cel putin la fel de bun ca cel a lui Jimi Hendrix, sigur, asta in timp ce as atipi si mp3-ul ar merge frumos, in legea lui.

Si daca tot aveti chef de mestesugarit, de ce nu v-ati construi propria chitara, asa cum altii au facut-o deja. Spuneam despre aces lucru si in postul precedent, aici. Din ce am citit in articol, rezulta ca nu este foarte greu de realizat acest lucru, asa ca pentru cei pe care-i intereseaza, aveti aici intructiunile pe care trebuie sa le urmati pentru a va realiza singuri un Fender cu un sound depasind originalul.


Bun. Si-acum sa revin la chitara care valoreaza aproximativ 3.000.000$. De ce atat de scump? Daca Jimi Hendrix priza inainte de a urca pe scena, iata ca poti face acest lucri si in timp ce canti. Cum? Pai direct din chitara. Da, nu DE PE chitar ci DIN chitara. Un tip, foarte inventiv, de vreo 30 de ani a plecat "in turneu" cu avionul, din Costa Rica in Roma, cu noua lui chitara. La prima vedere pare un Fender Strat negru, dar daca tai o bucatica din el, ajungi la "combustibil". Este vorba despre cocaina. Eu zic ca merge perfect, in acest caz, Eric Clapton - Cocaine.

Si cu asta, basta. Eu mi-am luat chitara, de fapt motocicleta, ba nu... chitara, dar si motocicleta. Gata, le iau pe amandoua si-am plecat de-aici. Sper sa nu mi se rupa o coarda pentru ca atunci ar trebui sa schimb cauciucul. Oare motorul suna a chitara cu overdrive? Ride that guitar.


marți, 11 noiembrie 2008

November Rain

Introducere: Stiu ca e frumos afara, dar intotdeauna mi-au placut Minulescu, cetatea si acuarelele. "Vai ce brambureala".

Cuprins:
In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Orasenii, pe trotoare,
Merg tinandu-se de mana,
Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana,
De sub vechile umbrele, ce suspina
Si se-ndoaie,
Umede de alta ploaie,
Orasenii pe trotoare
Par papusi automate, date jos din galantare

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Nu rasuna pe trotoare
Decât pasii celor care merg tinandu-se de mana,
Numarand
In gând
Cadenta picaturilor de ploaie,
Ce coboara din umbrele,
Din burlane
Si din cer
Cu puterea unui ser
Datator de viata lenta,
Monotona,
Inutila
Si absenta.

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Un batran si o batrana
Doua jucarii stricate
Merg tinandu-se de mana...

Incheiere:

vineri, 7 noiembrie 2008

Tip Top Video Top

Am ajuns acasa. M-am schimbat. Am pornit TV-ul, pe Vh1. Acolo era in desfasurare "Final Countdown 50 Fabulous Videos Ever" 2008. Tocmai era locul 11 cu Queen - Boehmian Rhapsody. Desi nu prea aveam chef de TV... am lasat, totusi, sa mearga pentru ca imi place foarte mult piesa asta. Intre timp, pana m-am mai invartit eu prin camera de cateva ori, a fost, printre altele, si Fatboy Slim - Weapon of Choice, in care Christopher Walken face un show de zile mari. Prima data cand am vazut videoclipul, nici nu mi-a venit sa cred cat de bine danseaza. Cred ca face parte din generatia actorilor care erau "admisi" doar daca stiau sa si danseze si sa cante. Trebuie sa recunosc ca, daca tot veni vorba de videoclipuri si dansuri, Fatboy Slim - Praise You e un videoclip excelent (sigur, si piesa e foarte buna!). Si uite ce de am vorbit despre Fatboy Slim, de fapt voiam sa spun cu totul altceva.
M-am gandit sa postez primele 5 cele mai bune videoclipuri alese de Vh1. Nu pot sa spun ca sunt si preferatele mele, dar mi-a placut topul. Am sa le postez in ordine descrescatoare:

The Verve - Love is Noise [locul 5]


Guns n' Roses - November Rain [locul 4]


Madonna feat. Justin Timberlake [locul 3]


Johnny Cash - Hurt [locul 2]


Michael Jackson - Thriller [ locul 1]

joi, 6 noiembrie 2008

Joi

O melodie pentru joi. De foarte multe ori mi-a trecut prin minte ca sunt anuminte melodii pe care nu iti vine sa le asculti decat in anuminte zile ale saptamanii. De exemplu, n-as putea sa ascult luni dimineata "Nothing Elese Matters", sau as putea... dar probabil ca m-ar predispune spre o stare nu tocmai colorata. In fine, ca sa nu mai pierd atata vremea, iata piesa pe care o ascult in ajun de sfarsit de saptamana. Este vorba despre "Here I Am", Seal. Piesa apartine formatiei UB40. Desi deobicei nu-mi prea plac coverurile, trebuie sa recunosc ca varianta Seal imi place mult mai mult decat originala. Probabil pentru ca a mai slefuit putin reggae-ul (nu ca nu mi-ar placea acest gen) si a ornat piesa cu soul, dar discret, asa cum stie sa fie Seal in toate piese lui.
Tu ce-ai asculta JOI?
Joi, play si piesa.

joi, 30 octombrie 2008

Animatie

Ca tot veni vorba de muzica de film, mi-am adus aminte si eu de un filmulet. De fapt este vorba despre animatie. Prima data am auzit de Tomek Baginski acum 2 ani in Germania, la un seminar unde am intalnit niste polonezi. Era destul de proaspat fenomenul Baginski, in sensul ca a fost nominalizat la Oscar in 2002 pentru filmuletul "The Cathedral" (cred ca despre acest filmulet stie destul de multa lume). In fine, am intrat pe internet sa vad despre ce e vorba si am descoperit o alta animatie, apartinandu-i tot lui Tomek. Este vorba despre "Fallen Art". Mi se pare cel mai bun filmulet de animatie pe care l-am vazut pana acum. Inainte de Fallen Art, pot sa spun ca pe locul #1, in topul meu, a fost "Geri's Game" de la Pixar. Astept si alte propuneri pentru "Top Animati-as".
Si pana nu uit... coloana sonora a filmuletului este piesa "Asfalt Tango" - Fanfara Ciocarlia.
Finalu' sparge valu'.

luni, 27 octombrie 2008

Lansare film !

Dupa multe succese printre care si recentul film No Country For Old Men(castigator a 4 premii oscar), fratii Coen("The Coen Brothers don't make bad movies - they don't know how" - sursa IMDB) au dat iarasi lovitura(sper). Este vorba despre Burn After Reading, o comedie neagra. Din pacate pana ajunge filmul in Sighisoara va mai trece aprozimativ o luna...dar ma voi conforma si am sa incerc sa ma abtin de la tentatia de a ma uita la el pe calculator. Insa pana atunci ma pot bucura de o piesa care apare pe coloana sonora a filmului, este vorba de: Elbow - Grounds For Diorce! Sound-ul piesei este uimitor si te vrajeste de la prima auditie(asta inseamna ca s-ar putea sa tina putin placerea de a o asculta). Despre formatie nu stiu nimic(canta foarte bine live). Alte melodii ale fromatiei nu stiu(cred ca Leaders of the Free World e misto). Deocamndata savurez piesa pana o consum si astept filmul cu nerabdare.





vineri, 24 octombrie 2008

Sufjan Stevens















Ascultand Elliott Smith, din aproape in aproape mi-a aparut in fata numele Sufjan Stevens. Nu as vrea sa spun ca seamana, etc. Pur si simplu sunt din aceeasi breasla: chitara, indie, voce. Sigur, cu totii stim ca muzica nu se rezuma doar la asta. Dar sa nu mai vorbesc despre complexitatea muzicii acum, ci sa vedem despre ce e vorba.
Sufjan Stevens, sau omul orchestra. Desi numele lui are conotatii orientale, etnia lui nu e defel aproape de numele lui. N-as vrea sa intru in foarte multe detalii de ordin biografic si de aceea, pentru amatorii informatiilor de genul, ii invit sa dea click aici.
Am ascultat prima data piesa Chicago, care mi-a ramas de suflet, recunosc. Si de-aici s-a pornit avalansa. Am inceput sa ascult tot mai multe piese si sa-i spun lui Dodo despre el, normal ca el deja stia despre cine e vorba. Mi-a trimis albumul Illinoise, dupa care instantaneu mi-am downloadat si eu restul.
Muzica lui e mai mult decat interesanta. Pe langa faptul ca stie sa cante la o pagina de instrumente (chitara, chitara bas, banjo, sitar, pian, xlofon, trompeta, oboi, percutie si lista continua) le combina in cel mai delicios stil. Piesele sunt ca niste mici rapsodii, sensibile si jucause. Odata ce ai dat play unui album, curge lin pana la sfarsit, si te poarta prin tot felul de "imagini de sunete", se deruleaza peisaje, persoane, lucruri si creeaza o legatura aproape cinematografica intre ascultator si muzica lui.
Proiectul lui este sa faca un album pentru fiecare stat al USA ("Fifty States Project") in care sa povesteasca si sa defineasca amprenta fiecarui stat prin muzica.
Am sa pun un playlist cu albumul Illinoise si un videoclipul piesei John Wayne Gacy Jr. Recomand piesa Chicago, da' nu-i musai. Oricum, merita ascultat tot.




luni, 20 octombrie 2008

Elliott Smith















Dupa o seara placuta in Jo's Pub, cu multa muzica buna, am ajuns in fata blocului impreuna cu un amic de-al meu. Zack e din Portland, Oregon si stie multa muzica. Am inceput sa povestim despre unu' despre altu' si-am ajuns la Elliott Smith. I-am spus ca "da, am auzit de el... din coloana sonora de la Good Will Hunting". Si-atunci a inceput sa-mi spuna despre alte piese foarte reusite, mai mult de-atat, l-a cunoscut la nunta unui prieten, a povestit cu el, si l-a ascultat cantand undeva in spate pe peluza. Asta s-a intamplat cu putin timp inainte sa moara. Recunosc ca asta m-a determinat, in aceeasi seara, sa pornesc calculatorul si sa devorez tot ceea ce am gasit pe net despre el si cu el.
Elliott Smith pe nume Steven Paul Smith s-a nascut pe 6 august 1969, in Ohama, Nebraska, a crescut in Texas dar perioada cea mai importanta din viata si-o petrece in Portland, Oregon. Parintii lui divorteaza cand inca el era mic (mama - profesoara de muzica iar tatal - medic psihiatru). Asta are un impact devastator asupra lui, cu atat mai mult cu cat se intelege foarte prost cu tatal sau vitreg. Elliott invata sa cante la pian, la clarinet si la chitara. Ii place foarte mult literatura, iar in timp ce-l citeste pe Dostoevsky, Samuel Beckett si T. S. Eliot, incepe sa si compuna primele lui piese. Tot in perioada adolescentei incearca pentru prima data heroina. In facultate deja era dependent de heroina si alcoolic. Piesele lui sunt rapid remarcate de cei din jur si in perioada facultatii semneaza primele contracte cu casele de discuri. Urca rapid in topuri si incepe sa devina cunoscut pe tot continentul. De ce si-a ales numele de "Elliott" nu se stie cu exactitate. Exista niste presupuneri: una din ele ar fi ca Eliott se numea strada pe care a locuit cand era copil, alta ar fi ca si-a luat numele dupa scriitorul T.S. Eliot. Elliott a declarat intr-un interviu ca n-ar vrea sa il confunde lumea cu Steve Smith (bateristul formatiei Journey).
"Miss Misery" - poate nu e cea mai buna piesa a lui, dar sigur e cea mai cunoscuta. Cu aceasta piesa a fost nominalizat, in 1998, la Oscar pentru "Best Original Song". A fost invitat sa o si interpreteze in timpul ceremoniei (foto dreapta). Dar in acel an, Oscarul a mers la Celine Dion cu piesa "My Heart Will Go On". Elliott a descris experienta Oscarului "ridicola" dar singurul lucru care l-a impresionat a fost ca Jack Nicholson a stat la cativa m in fata lui si l-a aplaudat.
In muzica parea sa mearga totul bine, desi in viata lui personala era dezastru.Dupa multe tentative de suicid, incearca de nenumarate ori sa se lase de droguri si merge in centre specializate. Spre ultimele luni acesta urmeaza tratament antidepresiv si antipsihotic, nu mai consuma alcool, cafea, tigari si droguri. Toate astea nu l-au impedicat sa faca fapta finala. Se sinucide in 21 octombrie 2003, intr-un mod foarte crud si dureros.
Una peste alta, pot sa spun ca am ascultat cam tot ce se putea de la el si ce-mi ramane in final sa zic e pacat, mare pacat. Ce-mi place cel mai mult la muzica lui? Asta e probabil una din cele mai grele intrebari. Iti creeaza o stare nici dinamica, dar nici foarte melancolica. Piesele sunt de o atmosfera intensa si intima, o muzica fina dar profunda. Cand il ascult imi vine foarte usor sa mi-l imaginez intr-un pub, stand pe scaun si cantand, parca as fi acolo. Elliott spunea despre piesele lui ca sunt ca povestioarele si visele.
Pentru ca mi-a fost foarte greu sa pun doar o piesa, voi pune un playlist si videoclipul piesei Miss Misery. Asa ca fiecare sa-si aleaga ce-i place.




vineri, 17 octombrie 2008

Soarele, muzica si dimineata

Pentru dimineata asta mi-a venit in minte o cantareata foarte simpatica. Daca piesa lui Tal Bachman mi se pare ca merge in diminetile in care te trezesti relativ prost dispus si mai si ploua afara, urmatoarea piesa cred ca merge de minune atunci cand dimineata ai pofta de viata, te trezesti cu soarele pe burta si mai e si vineri pe deasupra.
Este vorba despre Regina Spektor. Probabil ca nu foarte multi ati auzit de ea. Este evreica, nascuta in Rusia si crescuta in New York. La fel de amestecate, cum sunt radacinile ei, e si muzica. Se inspira de la Tori Amos pana la Björk, iar in versurile ei pomeneste de F. Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway, Virginia Woolf, Margaret Atwood, Ezra Pound, William Shakespeare, lista continua. Pe langa toate astea, canta si la o "amestecatura" de instrumente: pian, violoncel, chitara, ca sa nu mai vorbim despre ce tehnici foloseste pentru voce. Probabil ca pentru vocea ei interesanta si foarte bine folosita este atat de apreciata. Are deja 6 albume pe piata.
Piesa pentru dimineata asta "e doua". Desi ar fi trebuit sa pun doar o singura piesa, nu m-am putut abtine. Am sa pun videoclipul de la "Fidelity" iar aici mai jos piesa "On the Radio" (cu aceasta piesa am descoperit-o pe Regina, din coloana sonora a serialului "Grey's Anatomy"). Ceea ce ne trebuie pentru o zi frumoasa e... putina culoare.






miercuri, 15 octombrie 2008

muzica de dimineata

Fara prea multe povesti, mi-am adus aminte de piesa She's So High, de la Tal Bachman. Nu mai stiu unde si in ce imprejurari am ascultat-o ultima data, dar stiu sigur ca a fost acum multa vreme. Nu e cea mai buna piesa din lume, nici nu e preferata mea, dar nici nu pot sa spun ca suna rau. Adica, dimineata, cand nu prea ai chef de mare lucru in timp ce bei cafea... poti sa asculti melodia asta si sa te simti ceva mai bine. Sau hai, in masina, in drum spre serviciu.
Tal Bachman nu a avut de punctat foarte multe in muzica. E una din formatiile acelea "one hit band", adica au o piesa buna, un hit, dupa care probabil ca nu mai auzi niciodata de ei. Imi vin acum in minte o gramada de asemenea formatii, dar despre asta intr-un alt post. Tal Bachman e canadian si a ajuns pe locul #1 in topuri in 1999 cu piesa "She's So High" dupa care nu s-a mai intamplat nimic foarte important. Are lansate 2 albume. Gata, v-am promis piesa.

video

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Turn (high hopes)

Azi aproape am zburat. Si la propriu si la figurat. Am fost cu 50 m mai aproape de stele, de Rai, de meteoriti si comete, de sateliti, de gaurile negre, printre pasari. Am mirosit putin din nori.

Cu totii cunoastem Turnul cu Ceas din Sighisoara, muzeul, cladirea, istoria lui, povestile si toate cele. Am fost la balconul turnului, ne-am pozat cu orasul, le-am facut cu mana celor de jos. Toate astea se intampla undeva la 30 m. Astazi, m-am inaltat cu inca aproximativ 20 de m fata de cei 30. La propriu.
Pe aceasta cale vreau sa-i multumesc lui Nicu Tescula (directorul muzeului) ca m-a invitat si mi-a aratat podul Turnului cu Ceas, si mi-a povestit o gramada de lucruri interesante.
Da, am vazut podul turnului si orasul din unul din cele mai inalte locuri dintr-o cladire din Sighisoara, si nu din orice cladire ci dintr-una construita acum vreo 820 de ani.
Primul sentiment care l-am trait a fost... frica. Aveam o frecventa respiratorie patologic de accelerata si simteam cum hainele mi s-au umezit aproape instantaneu dupa primele scari urcate (si nu ma refer la pantaloni - desi cred ca am fost aproape). Oricum, l-am trimis pe Nicu inainte (sa fiu sigura ca e ok) si pe Nico in spate sa fiu sigura ca am pe cine cadea (desi daca era sa cad, amandoua pluteam in van inca vreo 15 m... frumos, artistic, lin... Iata mai jos si minunatiile de scari pe care am urcat, Nicu a fost foarte simpatic, ne-a spus ca scarile au fost facute din 1894, doar dupa ce am ajuns jos (pe pamant), daca spunea inainte - sigur nu urcam. In fine...


Ajung la primul nivel, rasuflu usurata... fara sa ma uit in sus, si-mi spun "ce-a fost mai greu a trecut, hai ca de-acum e frumos". Si apoi ma uit in sus. Aproape ca mi-a venit sa plang cand am vazut ce urmeaza. Inca un nivel, mult mai abrupt.

Dupa ce am transpirat cat intr-o vara intreaga hipercaniculara, am ajuns sus. Mai sus de pod. Pe acoperisul turnului cu ceas. Ei, aici mi s-a taiat repspiratia, fara nici un fel de explicatie medicala. Au urmat cateva minute in care nu am putut vorbi deloc. Pur si simplu nu-mi venea sa cred ce vad. O combinatie intre frica, "superioritate", bucurie, placere... E inedit.

Cu mersul piticului, am strabatut micutul lacas pentru a vedea orasul din toate partile. Am facut un cerculet in jurul... clopotului.




Copotul a fost faurit tot in 1894, este din bronz, si este cel pe care-l auzim la '15, la '30, la '45 si la ora fixa. Mi-a fost frica de inaltime, dar mi-a mai fost frica si sa nu inceapa sa bata ca Nicu a patit-o si in ziua aia nu a mai auzit bine. Din fericire era 13:05, asa ca mai aveam 10 min de stat fara sa surzim. Mai jos, il mangai pe clopotel si incerc sa-i explic sa nu cumva sa greseasca si sa bata mai repede...

Imi aduceam aminte cum arata Casa Venetiana, Casa Vlad Dracu, omuletii fotografiati de la balcon. Adica asa ca mai jos:
Si acum, iata cum arata aceleasi lucruri fotografiate de mai sus cu 20 de m.

Drept dovada ca frica mea de inaltime nu s-a disipat cu una cu doua cautam sa ma tin (cu toata forta, dupa cum se vede) de grinzi.

In timp ce admiram privelistea, Nicu ne atentioneaza sa ne uitam in sus. Da, mai exista inca un nivel unde am fi putut merge, pentru a fi mai aproape de mult ravnita sfera de aur din varful turnului (sfera care pare atat de mica, dar in care incap 10 galeti cu apa, si care "gazduieste" in liniste si la intaltime, cornica orasului incepand cu 1287 pana in 1894 - asa ca daca vreti sa stiti mai multe despre istoria Sighisoarei, acolo trebuie sa mergeti sa va documentati). Deasupra "bilei" de aur domneste si cocosul prevestitor de vreme. Ca sa ajungi la ele, trebuie sa urci (din nou) inca aproximativ 10 m, pe scarile acestea.


Ca sa nu uitam ca majoritatea lucrurilor din jurul nostru au fost restaurate sau construite in anul 1894, turnuletele cu steag din metal din jur, nu ezitau sa ne aminteasca acest lucru' doar la cativa zeci de centimetrii de noi.


Mi-e foarte greu sa povestesc cat de frumos a fost. Cuvintele sunt de prisos. Am incercat sa sintetizez ce-am trait in acele clipe, desi, va asigur, ca nu e nici pe aproape de cum a fost in realitate. Multumesc inca o data Nicu (ai fost, am fost... la inaltime)!
Mai jos am sa pun inca niste poze.

Aici e Nico, zambind... speriata, dar impresionata

Nico si Nicu (Nicocu)

In departare, cartierul Cornesti

No (more) comment




miercuri, 1 octombrie 2008

Jim Morrison



Este un post de pe vechiul meu blog de pe 360. Imi venea sa scriu atatea lucruri despre Jim Morrison, despre experie
nta care am trait-o cand am ajuns la mormantul lui, despre ce-am simtit atunci si cat de delirant a fost dar probabil ca cine-ar citi, s-ar plictisi destul de repede (oricum, promit ca revin cu un post despre cimitirul Père Lachaise, din Paris, care e un "oras" intr-un oras). As mai putea sa ma apuc sa scriu si biografia lui, dar cred ca si asta, aproape instantaneu, te-ar face sa citesti pe diagonala. Si-atunci: versuri, poze, muzica. E mai bine asa.

...almost touching a dream

Jim Morrison - The Movie

cimitirul Père Lachaise, boulevard de Ménilmontant, Ch. Lesseps - Ch. Lebrun, 6 Dion

JIM MORRISON

"People fear death even more than pain. It's strange that they fear death. Life hurts a lot more than death. At the point of death, the pain is over. Yeah, I guess it is a friend."

POWER

I can make the earth stop in
its tracks. I made the
blue cars go away.

I can make myself invisible or small.
I can become gigantic & reach the
farthest things. I can change
the course of nature.
I can place myself anywhere in

space or time.
I can summon the dead.

I can perceive events on other worlds,
in my deepest inner mind,
& in the minds of others.

I can

I am

"I'm going, but I need a little time, I promised I would drown myself in mysticated wine"
[The Doors - Yes, the river Knows]



Cand eram in liceu am primit un cd cu toate discografia The Doors (inainte de acest cd care a fost de-atatea ori ascultat incat acum nu mai merge, aveam vreo cateva casete carora cred ca le-am subtiat banda cu un sfert de mm, de-atatea ori le-am rulat) si cu poze cu ei si cu Jim Morrison. Poza care mi-a lasat un zambet amar a fost cea de mai jos, de pe coperta revistei Rolling Stone. "He's hot, he's sexy and he's dead". Scurt si la obiect.

Ce pot sa spun in final decat ca... cine nu are grija o pateste. Suna plictisitor, stiu. Dar cui nu i-ar fi placut sa mai citeasca si acum alte poezii scrise de el, sa-i asculte muzica sau sa-l vada la TV. Stiu ca a trait clipa, dar eu cred ca trebuie sa stii sa o traiesti, sigur, nu s-o modulezi ci doar sa-ti pese (asa un pic, acolo, o urma). Ar fi culmea sa nu apar sanatatea, tocmai eu... Ce-am invatat din asta? In afara de versuri extraordinare, muzica buna...

M-am gandit la sfarsitul acestui post sa pun un playlist cu mai multe piese de la The Doors, care ma sensibilizeaza pe mine (intr-un fel sau altul). Daca mai vreti si voi sa adaugati in playlist, scrieti la comment si eu le pun.


luni, 29 septembrie 2008

Guinness

Guinness Book? Nu, Beer.








Neintentionat, mi-a venit in minte berea Guinness.
Si-atunci, sa scriu.
Fiind atat de buna, usor amaruie, putin "apatoasa" dar care-ti lasa un gust discret de cafea si caramel, chiar si mustati maro de spuma (cand e proaspat pusa-n halba), merita si ea cateva cuvinte aici.
In loc sa scriu acum o poveste lunga, despre istoria berii Guinness, m-am gandit sa postez ceva mai simpatic, si anume, o reclama.



Una dintre cele mai vizitate cladiri din Dublin este Guinness Storehouse. Istoria berii Guiness are peste 250 de ani, iar aceasta cladire este un muzeu dedicat celebrei marci. Fiecare etaj prezinta o anumita perioada din istoria marcii, iar la ultimul etaj este un bar si posibilitate unei impresionante panorame a orasului.


Ca sa nu zica lumea ca postez despre alcool si ca incurajez consumul lui, sa stiti ca s-a dovedit experimental ca berea Guinness este si un bun antioxidant. Din pacate, vegetarienii nu pot consuma aceasta bere doarece procesul tehnologic implica, la un moment dat, si uzul cleiului de peste.

Si asa, de final... mi-am adus aminte si de un banc...

Se intalnesc reprezentantii fabricilor de bere Beck's, Heineken, Carlsberg si Guinness.
Fiecare comanda o bere.
Cel de la Beck's o bere Beck's, cel de la Heineken o bere Heineken, cel de la Carlsberg o bere Carlsberg iar cel de la Guinness, spre uimirea celorlalti, cere o Coca-Cola.
Cei trei intreaba nedumeriti:
- Tu nu bei bere?
- Pai daca voi nu beti bere, atunci nici eu!

Cheers!





duminică, 21 septembrie 2008

Festivalurile toamnei


A venit, a venit toamna... cu vreme frumoasa (mai putin), cu vreme urata (din greu) dar si cu alte bunatati. Pe stradutele inguste din oras, se simte un parfum placut struguri combinat cu tot soiul de legume coapte, zeci de kilograme de zacusca, gemuri... Frunzele castanilor din parc inca se tin cu codita de ram desi probabil ca in scurt timp vor pluti in aer, cu o alta culoare la "fata", se vor aseza printre dale si adunate in gramezi, vor crea locul perfect pentru aterizarea artistica a copiilor cu ghiozdan in spate, ce se arunca, aproape lacomi, in ele.
Ceea ce e mai putin placut e ca in ultimele zile doar ploua. Ploua marunt si rece. De curand am aflat ca mai ploua si altfel... cum? Ploua cu festivaluri. Si nu asa... oricum... ci ploua cu doua.
Iata ca in luna octombrie se organizeaza doua festivaluri de folk (dintr-o lovitura).

Sa vedem despre ce e vorba, in ordine cronologica:

Primul, din 10-11 octombrie, este la Ploiesti unde are loc cea de-a IX-a editie a "Festivalului Castanilor" - In memoriam Gabi Dobre, manifestare cultural-artistica de amploare care se adreseaza grupurilor si interpretilor individuali de muzica folk din tara si care isi propune incurajarea si promovarea tinerelor talente. Recitaluri: Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Daniel Iancu, Maria Magdalena Dănăilă (castigatoarea editiei trecute a festivalului). Mai multe amanunte gasiti pe Folkblog - blogorevista folkului romanesc. [click aici]

Al doilea, este pe data de 16 - 17 octombrie 2008. Asociaţia „Libris Cultural” va organiza la Opera Braşov, cea de-a doua ediţie a festivalului "Corona Folk Festival". Recitaluri: Silvan Stâncel, Heidi şi Zac Schmidt (S.U.A.), Ada Milea, Nicu Alifantis (prima seara) si Grupul Partaj (Tatiana Stepa şi Magda Puşcaş), Augustin Frăţilă, Zoia Alecu, Vasile Şeicaru (a doua seara). Mai multe informatii gasiti pe site-ul asociatiei, Libris Cultural. [click aici]

Recitalurile sunt frumoase, premiile sunt si mai frumoase, asa ca, nu mai stati posomorati sa va uitati cum ploua gri, luati chitara, nu uitati buna dispozitie si biletul de tren si vedeti ce-i cu festivalurile astea (ca merita)!!

Ceea ce voiam eu sa spun mai sus plus vremea plus muzica... este conturat cel mai bine in videlclipul de mai jos (inca o mica mentiune si va las sa dati play - daca s-ar canta asa un folk si la noi in tara...).
Brandi Carlile - What Can I Say

marți, 16 septembrie 2008

Richard Wright vede The Dark Side Of The Moon


Richard Wright, pianistul formatiei Pink Floyd, in varsta de 65 de ani a decedat ieri, 15 septembrie 2008. Cauza decesului a fost o forma de cancer. As fi vrut sa scriu mai multe, dar Tudor Runcanu a facut-o deja pe blogul lui, Rockritic, atat de bine... incat imi vine greu sa postez ceva in plus. Am sa mai spun doar atat:

"And I am not frightened of dying. Any time will do; I don't mind.
Why should I be frightened of dying? There's no reason for it—you've gotta go sometime"
[Pink Floyd - The Great Gig In The Sky]

Pink Floyd - High Hopes

duminică, 24 august 2008

asculta-ti muzica

"Cele mai bune piese alese de tine" m-am gandit sa fie titlul acestui post, dar... bineinteles ca m-am razgandit (dupa cum se vede). In fine...
Mi-a venit o idee sa fac un playlist cu cele mai bune piese pe care le alegeti voi. Ideea e in felul urmator, iti place o piesa foarte mult? nu ezita sa lasi un comment la acest post cu [numele artistului] - [piesa] si eu le voi adauga in playlist-ul meu de pe deezer, de aici. Voi lasa deschis playlist-ul pana cand se vor strange suficiente piese, iar apoi voi posta periodic playlist-ul aici pe blog. Piesele vor fi adaugate in playlist in ordinea cronologica a postarii la comment. E preferabil sa va semnati, ca sa stim cine ce asculta. Playerul se va porni automat dar piesele vor fi luate random asa ca nimeni sa nu se supere. Sunt curioasa ce va iesi.
Daca se vor strange peste 150 de piese, declar acest playlist ca "MARATONUL celor mai bune piese", promit!
Pentru inceput, gasiti aici un playlist facut de mine cu piesele care mi-au zgandarit urechile in ultima vreme...
Un mic mic amanunt, desi e foarte foarte greu sa alegi din atatea piese bune care exista pe lumea asta am zis ca limita maxima de piese sa fie 3 (nu va luati dupa mine... eu de-abia am reusit sa ma opresc la 20).
Daca sunt sugestii sau nemultumiri, nu ezitati sa mi le spuneti.

sâmbătă, 23 august 2008

povesti inchipuite

Ea este Dora, colegaaa meaaa
Si vreau sa stiu cum e imbracataaaa, daaaaaaa

Teodora: ce faci dora mircea radu
Dora: sunt tipatoare
Dora: cu verde
Dora: cu roz
Dora: cu mov
Dora: supeeeerb
Teodora: uei
Dora: sa stii ca e de bun gust
Dora: nu te astepta la hidosenii
Teodora: adica, asa? (prima impresie)



Dora: sunt cu pantaloni de-aia de panza semi sport semi urban, negri
Dora: maieu alb
Dora: si margele verzi si cicklam plin
Dora: si balerini super draguti mov de-ala inchis inchis
Dora: si desigur banderola roz
Dora: si o coditza subtiiiiire impletita
Dora: no
Teodora: adica, asa? (a doua impresie)

Dora: da, cam asa ceva
Dora: sa zicem
Dora: :))
Dora: in 10 min poza
Dora: esti pregatita?
Teodora: daaaaaaaa, o da... ;)

In final a venit si realitatea...

Asemanarea e izbitoare. Fiecare din imagini are dreptate in felul ei.
She is OOOOOOOOOOOh... She's D.I.S.C.O.

joi, 21 august 2008

La umbra nucului batran

Cluj-Napoca, 1 iulie 2007














Sunt in statie la Regionala, ora 18:21, in asteptarea unui mijloc de transport in comun, caldura infernala, bineinteles plin de sapaturi, nisip, pietris si foarte mult praf. Toata lumea e disperata in cautarea unui petec de umbra...
Dar vai...incredibil...?!?! supriza!!! Iata cum se intalta o cabina telefonica falnica, de plastic galben, cu geamurile sparte, dar un cadru GROOS si sanatos, numai bun pentru umbra. Si-atunci s-a format, incetul cu incetul... COADA. Exact, lumea a inceput frumos sa se aseze, rand pe rand la coada la umbra. Toti, stau ca biscuitii in dunga, in "diagonala" de umbra care incetul cu incetul devine tot mai ingusta. Trec cateva minute si incepe sa se auda "mergeti mai incolo doamna, ce vreti, sa ma impingeti din umbra?". Si uite-asa... stand si eu cuminte cu picioarele in sandale, pana la calcaie in nisip... vad cum vine un 30 (autobuz) si ma gandesc daca sa urc in el... sau sa o iau frumos pe jos... ca, doar n-am nevoie de umbra.


Cluj Napoca, 20 iunie 2008














La umbra nucului batran - RELOADED
Dupa aproape un an, asist la un "deja vu". Daca ma gandesc bine... sunt aceeasi oameni incruntati si atat de "stapani" pe locul lor la umbra... Sigur, locatia e putin diferita - acum e in statie pe Memorandumului, iar cabina s-a transformat in pom (totusi, e mai natural...nu?)


Divertis - Despre prostie

marți, 19 august 2008

Aur Olimpic la Aspect

Intr-o seara, pe terasa in Piata Cetatii... stateam si savuram o bere Ciuc, rece... Povesteam despre tot felul de chestii si desi eram concentrata pe ideea despre care discutam, dintr-o data s-a rupt firul si incepeam sa aud din ce in ce mai incet ceea ce se discuta in jurul meu (parca cineva dadea volumul tot mai incet la telecomanda), asta din cauza la ce urmeaza sa vedeti mai jos.






























Imi pare foarte rau, dar nu ma pot abtine.
Cateva cuvinte...
- esti ceea ce mananci
- esti in pas cu moda, chiar putina extravaganta
- sanatatea pe ultimul loc (daca exista acel loc)
- nepasatoare... sfidand
- hai no... ce naiba
Sa-mi fie cu iertare, inca o data.

Traim in vremurile in care unii nu mai stiu ce sa faca sa slabeasca, si altii nu mai stiu ce sa faca.
Nu am nimic cu cei supraponderali (ca sa nu le zic obezi), dar exista o limita. Citeam un blog zilele trecute, despre respectul de sine. Cred ca aici se potriveste acel blog.
Daca nu-ti pasa cum arati, macar de sanatate preocupa-te... Daca nici de asta nu poti, atunci nu ezita sa-mi scrii email si sa te programezi la cabinetul meu (e in interesul meu, desi nu poti zice ca nu te-am prevenit).

Sa nu indraznim sa mai zicem ceva de americani, cat de "bine hraniti" sunt. Aspiram si noi la podium (si-asa au o gramada de medalii in saculetul de la olimpiada), daca la gimnastica n-am reusit macar acum, la ultima proba. Hai sa furajam, hai sa devoram sanatosul junk-food. Ce, numai americanii sa fie campioni? Sa-i depasim si noi cu ceva, ce ... numa' ei sa fie cei mai tari? Si noi stim sa culegem kg. Macar aici n-au cum sa fure chinezii... (nici cu varsta, nici cu inaltime, nici cu note, nici macar cu dopping).

Sa revin totusi la noi in tara; ma uitam peste niste formulare de evaluare a starii de sanatate si ce gasesc...? toti romanii zic ca mananca sanatos, multe salate, fructe, fibre si nimeni nu consuma grasimi (ma rog, aproape nimeni), asa ca pe langa toate astea mai suntem si sinceri.
E pentru ultima data cand imi cer scuze (nu de alta, dar se termina post-ul).
Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare.
PS: nu e nici pre nici post sarcina.