you've got m@il

In timp ce verificam emailul, citeam undeva in dreapta paginii de pe yahoo un titlu de articol care suna foarte simpatic "18 Common Work E-mail Mistakes". Citind, m-am trezit cu un zambet tot mai larg si de aceea am hotarat sa va impartasesc si voua pe blogul meu aceste randuri care sigur vor fura un ranjet din partea voastra, asa ca pentru sfarsit de saptamana.

[send]

1. Sending before you mean to. Enter the recipient's e-mail address only when your e-mail is ready to be sent. This helps reduce the risk of an embarrassing misfire, such as sending an important e-mail to the wrong person or e-mailing a half-written note.

2. Forgetting the attachment. If your e-mail includes an attachment, upload the file to the e-mail before composing it. This eliminates the embarrassing mistake of forgetting it before hitting "send," and having to send another e-mail saying you forgot to attach the document.

3. Expecting an instant response. Don't send an e-mail and show up at the recipient's desk 30 seconds later asking if they've received it. They did, and they'll answer at their convenience. That's the point of e-mail.

4. Forwarding useless e-mails. I've never seen a single e-mail forward at work that was beneficial. Whether it's a silly joke or a heartwarming charity, there's never a time to share an e-mail forward using your work e-mail.

5. Not reviewing all new messages before replying. When you return to the office after a week or more away, review all new e-mails before firing off responses. It might be hard to accept, but odds are, things did march on without you. Replying to something that was already handled by a co-worker creates extra communication, which can lead to confusion, errors, and at the very least, wasted time for everyone involved.

6. Omitting recipients when you "reply all." Unless there's an important reason to omit someone, don't arbitrarily leave people off the response if they were included on the original message.

7. Including your e-mail signature again and again. Nor do you need to include it at the end of an e-mail you send to your long-time co-worker who sits six feet away. If you have your e-mail program set to automatically generate a signature with each new message, take a second to delete it when communicating with someone who knows who you are. It's always wise to include your phone number, but the entire blurb with your title and mailing address is often nothing but clutter.

8. Composing the note too quickly. Don't be careless; write every e-mail as if it will be read at Saint Peter's Square during the blessing of a new Pope. Be respectful with your words and take pride in every communication.

9. Violating your company's e-mail policy. Many companies have aggressive spam filters in place that monitor "blue" language. From that famous four-letter word to simple terms, such as "job search," don't end up tripping the system by letting your guard down.

10. Failing to include basic greetings. Simple pleasantries do the trick. Say "hi" at the start of the message and "thanks" at the end. Be sure to use the recipient's name. Be polite yet brief with your courtesy.

11. E-mailing when you're angry. Don't do it. Ever. Recall buttons are far from a perfect science, and sending a business e-mail tainted by emotion is often a catastrophic mistake. It sounds cliche, but sleep on it. Save the message as a draft and see if you still want to send it the next morning.

12. Underestimating the importance of the subject line. The subject line is your headline. Make it interesting, and you'll increase the odds of getting the recipient's attention. Our inboxes are cluttered; you need to be creative and direct to help the recipient cut through the noise. You should consistently use meaningful and descriptive subject lines. This will help your colleagues determine what you're writing about and build your "inbox street cred," which means important messages are more likely to be read.

13. Using incorrect subject lines. Change the subject line if you're changing the topic of conversation. Better yet, start a new e-mail thread.

14. Sending the wrong attachment. If you double-check an attachment immediately before sending and decide that you need to make changes, don't forget to update the source file. Making corrections to the version that's attached to the e-mail does not often work, and it can lead to different versions of the same doc floating around.

15. Not putting an e-mail in context. Even if you were talking to someone an hour ago about something, remind them in the e-mail why you're writing. In this multi-tasking world of ours, it's easy for even the sharpest minds to forget what's going on.

16. Using BCC too often. Use BCC (blind carbon copy) sparingly. Even though it's supposed to be a secret, it rarely is. Burn someone once, and they'll never trust you again. Likewise, forwarding e-mail is a great way to destroy your credibility. When people send you something, they aren't expecting you to pass it on to your co-workers. The e-mail might make its way back to the sender, who will see that their original message was shared. They might not call you out on it, but they'll make a mental note that you can't be trusted.

17. Relying too much on e-mail. News flash! No one is sitting around staring at their inbox waiting for your e-mail. If something is urgent, use another means of communication. A red "rush" exclamation point doesn't compare to getting up from your desk and conducting business in person.

18. Hitting "reply all" unintentionally. This is a biggie. And it's not just embarrassing; depending on what you wrote in that e-mail, it can ruin your relationship with a co-worker or even your boss. Take extra care whenever you respond so you don't hit this fatal button.

sursa: http://finance.yahoo.com/news/18-Common-Work-Email-usnews-1004018741.html?x=0

Generation X

Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X.
Nascuti la inceputul anilor 80, vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca „noi nu stim nimic".
Suntem ultima generatie care a jucat 'scunsa, Castel, Ratele si Vanatorii, Tara Tara Vrem Ostasi, Prinsa, Sticluta cu Otrava, Pac Pac, Hotii si Vardistii, ultimii are au strigat „Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario) si primii care am vazut desene animate color. Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca. Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare. Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic. Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Spuneam misto si fain in loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.. Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, „muzica a inceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!" Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la TEC fara sa ne fie teama ca au prea multe E-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi. Noi am injurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 10000 de mailuri de „dulce". Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri Tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, Fete sau Baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam pe gura pe cine „iubeam". Noi suntem cei care inca au mai „cerut (sau li s-a cerut)prietenia", care inca roseam la cuvantul „SEX", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea. Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea „Feriti-va de magarus". Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers...
Daca esti de-al nostru... Felicitari!

Am gasit acest post pe vechiul meu blog de pe 360. L-am recitit, am zambit si-am zis sa-l repostez aici ca e haios. Nu eu sunt autorea, l-am primit la randul meu de la cineva mai demult...

November Rain

Introducere: Stiu ca e frumos afara, dar intotdeauna mi-au placut Minulescu, cetatea si acuarelele. "Vai ce brambureala".

Cuprins:
In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Orasenii, pe trotoare,
Merg tinandu-se de mana,
Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana,
De sub vechile umbrele, ce suspina
Si se-ndoaie,
Umede de alta ploaie,
Orasenii pe trotoare
Par papusi automate, date jos din galantare

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Nu rasuna pe trotoare
Decât pasii celor care merg tinandu-se de mana,
Numarand
In gând
Cadenta picaturilor de ploaie,
Ce coboara din umbrele,
Din burlane
Si din cer
Cu puterea unui ser
Datator de viata lenta,
Monotona,
Inutila
Si absenta.

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Un batran si o batrana
Doua jucarii stricate
Merg tinandu-se de mana...

Incheiere:

Turn (high hopes)

Azi aproape am zburat. Si la propriu si la figurat. Am fost cu 50 m mai aproape de stele, de Rai, de meteoriti si comete, de sateliti, de gaurile negre, printre pasari. Am mirosit putin din nori.

Cu totii cunoastem Turnul cu Ceas din Sighisoara, muzeul, cladirea, istoria lui, povestile si toate cele. Am fost la balconul turnului, ne-am pozat cu orasul, le-am facut cu mana celor de jos. Toate astea se intampla undeva la 30 m. Astazi, m-am inaltat cu inca aproximativ 20 de m fata de cei 30. La propriu.
Pe aceasta cale vreau sa-i multumesc lui Nicu Tescula (directorul muzeului) ca m-a invitat si mi-a aratat podul Turnului cu Ceas, si mi-a povestit o gramada de lucruri interesante.
Da, am vazut podul turnului si orasul din unul din cele mai inalte locuri dintr-o cladire din Sighisoara, si nu din orice cladire ci dintr-una construita acum vreo 820 de ani.
Primul sentiment care l-am trait a fost... frica. Aveam o frecventa respiratorie patologic de accelerata si simteam cum hainele mi s-au umezit aproape instantaneu dupa primele scari urcate (si nu ma refer la pantaloni - desi cred ca am fost aproape). Oricum, l-am trimis pe Nicu inainte (sa fiu sigura ca e ok) si pe Nico in spate sa fiu sigura ca am pe cine cadea (desi daca era sa cad, amandoua pluteam in van inca vreo 15 m... frumos, artistic, lin... Iata mai jos si minunatiile de scari pe care am urcat, Nicu a fost foarte simpatic, ne-a spus ca scarile au fost facute din 1894, doar dupa ce am ajuns jos (pe pamant), daca spunea inainte - sigur nu urcam. In fine...


Ajung la primul nivel, rasuflu usurata... fara sa ma uit in sus, si-mi spun "ce-a fost mai greu a trecut, hai ca de-acum e frumos". Si apoi ma uit in sus. Aproape ca mi-a venit sa plang cand am vazut ce urmeaza. Inca un nivel, mult mai abrupt.

Dupa ce am transpirat cat intr-o vara intreaga hipercaniculara, am ajuns sus. Mai sus de pod. Pe acoperisul turnului cu ceas. Ei, aici mi s-a taiat repspiratia, fara nici un fel de explicatie medicala. Au urmat cateva minute in care nu am putut vorbi deloc. Pur si simplu nu-mi venea sa cred ce vad. O combinatie intre frica, "superioritate", bucurie, placere... E inedit.

Cu mersul piticului, am strabatut micutul lacas pentru a vedea orasul din toate partile. Am facut un cerculet in jurul... clopotului.

Copotul a fost faurit tot in 1894, este din bronz, si este cel pe care-l auzim la '15, la '30, la '45 si la ora fixa. Mi-a fost frica de inaltime, dar mi-a mai fost frica si sa nu inceapa sa bata ca Nicu a patit-o si in ziua aia nu a mai auzit bine. Din fericire era 13:05, asa ca mai aveam 10 min de stat fara sa surzim. Mai jos, il mangai pe clopotel si incerc sa-i explic sa nu cumva sa greseasca si sa bata mai repede...

Imi aduceam aminte cum arata Casa Venetiana, Casa Vlad Dracu, omuletii fotografiati de la balcon. Adica asa ca mai jos:
Si acum, iata cum arata aceleasi lucruri fotografiate de mai sus cu 20 de m.

Drept dovada ca frica mea de inaltime nu s-a disipat cu una cu doua cautam sa ma tin (cu toata forta, dupa cum se vede) de grinzi.

In timp ce admiram privelistea, Nicu ne atentioneaza sa ne uitam in sus. Da, mai exista inca un nivel unde am fi putut merge, pentru a fi mai aproape de mult ravnita sfera de aur din varful turnului (sfera care pare atat de mica, dar in care incap 10 galeti cu apa, si care "gazduieste" in liniste si la intaltime, cornica orasului incepand cu 1287 pana in 1894 - asa ca daca vreti sa stiti mai multe despre istoria Sighisoarei, acolo trebuie sa mergeti sa va documentati). Deasupra "bilei" de aur domneste si cocosul prevestitor de vreme. Ca sa ajungi la ele, trebuie sa urci (din nou) inca aproximativ 10 m, pe scarile acestea.


Ca sa nu uitam ca majoritatea lucrurilor din jurul nostru au fost restaurate sau construite in anul 1894, turnuletele cu steag din metal din jur, nu ezitau sa ne aminteasca acest lucru' doar la cativa zeci de centimetrii de noi.


Mi-e foarte greu sa povestesc cat de frumos a fost. Cuvintele sunt de prisos. Am incercat sa sintetizez ce-am trait in acele clipe, desi, va asigur, ca nu e nici pe aproape de cum a fost in realitate. Multumesc inca o data Nicu (ai fost, am fost... la inaltime)!
Mai jos am sa pun inca niste poze.

Aici e Nico, zambind... speriata, dar impresionata

Nico si Nicu (Nicocu)

In departare, cartierul Cornesti

No (more) comment

Guinness

Guinness Book? Nu, Beer.

Neintentionat, mi-a venit in minte berea Guinness.
Si-atunci, sa scriu.
Fiind atat de buna, usor amaruie, putin "apatoasa" dar care-ti lasa un gust discret de cafea si caramel, chiar si mustati maro de spuma (cand e proaspat pusa-n halba), merita si ea cateva cuvinte aici.
In loc sa scriu acum o poveste lunga, despre istoria berii Guinness, m-am gandit sa postez ceva mai simpatic, si anume, o reclama.



Una dintre cele mai vizitate cladiri din Dublin este Guinness Storehouse. Istoria berii Guiness are peste 250 de ani, iar aceasta cladire este un muzeu dedicat celebrei marci. Fiecare etaj prezinta o anumita perioada din istoria marcii, iar la ultimul etaj este un bar si posibilitate unei impresionante panorame a orasului.


Ca sa nu zica lumea ca postez despre alcool si ca incurajez consumul lui, sa stiti ca s-a dovedit experimental ca berea Guinness este si un bun antioxidant. Din pacate, vegetarienii nu pot consuma aceasta bere doarece procesul tehnologic implica, la un moment dat, si uzul cleiului de peste.

Si asa, de final... mi-am adus aminte si de un banc...

Se intalnesc reprezentantii fabricilor de bere Beck's, Heineken, Carlsberg si Guinness.
Fiecare comanda o bere.
Cel de la Beck's o bere Beck's, cel de la Heineken o bere Heineken, cel de la Carlsberg o bere Carlsberg iar cel de la Guinness, spre uimirea celorlalti, cere o Coca-Cola.
Cei trei intreaba nedumeriti:
- Tu nu bei bere?
- Pai daca voi nu beti bere, atunci nici eu!

Cheers!

povesti inchipuite

Ea este Dora, colegaaa meaaa
Si vreau sa stiu cum e imbracataaaa, daaaaaaa

Teodora: ce faci dora mircea radu
Dora: sunt tipatoare
Dora: cu verde
Dora: cu roz
Dora: cu mov
Dora: supeeeerb
Teodora: uei
Dora: sa stii ca e de bun gust
Dora: nu te astepta la hidosenii
Teodora: adica, asa? (prima impresie)



Dora: sunt cu pantaloni de-aia de panza semi sport semi urban, negri
Dora: maieu alb
Dora: si margele verzi si cicklam plin
Dora: si balerini super draguti mov de-ala inchis inchis
Dora: si desigur banderola roz
Dora: si o coditza subtiiiiire impletita
Dora: no
Teodora: adica, asa? (a doua impresie)

Dora: da, cam asa ceva
Dora: sa zicem
Dora: :))
Dora: in 10 min poza
Dora: esti pregatita?
Teodora: daaaaaaaa, o da... ;)

In final a venit si realitatea...

Asemanarea e izbitoare. Fiecare din imagini are dreptate in felul ei.
She is OOOOOOOOOOOh... She's D.I.S.C.O.

La umbra nucului batran

Cluj-Napoca, 1 iulie 2007

Sunt in statie la Regionala, ora 18:21, in asteptarea unui mijloc de transport in comun, caldura infernala, bineinteles plin de sapaturi, nisip, pietris si foarte mult praf. Toata lumea e disperata in cautarea unui petec de umbra...
Dar vai...incredibil...?!?! supriza!!! Iata cum se intalta o cabina telefonica falnica, de plastic galben, cu geamurile sparte, dar un cadru GROOS si sanatos, numai bun pentru umbra. Si-atunci s-a format, incetul cu incetul... COADA. Exact, lumea a inceput frumos sa se aseze, rand pe rand la coada la umbra. Toti, stau ca biscuitii in dunga, in "diagonala" de umbra care incetul cu incetul devine tot mai ingusta. Trec cateva minute si incepe sa se auda "mergeti mai incolo doamna, ce vreti, sa ma impingeti din umbra?". Si uite-asa... stand si eu cuminte cu picioarele in sandale, pana la calcaie in nisip... vad cum vine un 30 (autobuz) si ma gandesc daca sa urc in el... sau sa o iau frumos pe jos... ca, doar n-am nevoie de umbra.


Cluj Napoca, 20 iunie 2008














La umbra nucului batran - RELOADED
Dupa aproape un an, asist la un "deja vu". Daca ma gandesc bine... sunt aceeasi oameni incruntati si atat de "stapani" pe locul lor la umbra... Sigur, locatia e putin diferita - acum e in statie pe Memorandumului, iar cabina s-a transformat in pom (totusi, e mai natural...nu?)

Divertis - Despre prostie

Aur Olimpic la Aspect

Intr-o seara, pe terasa in Piata Cetatii... stateam si savuram o bere Ciuc, rece... Povesteam despre tot felul de chestii si desi eram concentrata pe ideea despre care discutam, dintr-o data s-a rupt firul si incepeam sa aud din ce in ce mai incet ceea ce se discuta in jurul meu (parca cineva dadea volumul tot mai incet la telecomanda), asta din cauza la ce urmeaza sa vedeti mai jos.

Imi pare foarte rau, dar nu ma pot abtine.
Cateva cuvinte...
- esti ceea ce mananci
- esti in pas cu moda, chiar putina extravaganta
- sanatatea pe ultimul loc (daca exista acel loc)
- nepasatoare... sfidand
- hai no... ce naiba
Sa-mi fie cu iertare, inca o data.

Traim in vremurile in care unii nu mai stiu ce sa faca sa slabeasca, si altii nu mai stiu ce sa faca.
Nu am nimic cu cei supraponderali (ca sa nu le zic obezi), dar exista o limita. Citeam un blog zilele trecute, despre respectul de sine. Cred ca aici se potriveste acel blog.
Daca nu-ti pasa cum arati, macar de sanatate preocupa-te... Daca nici de asta nu poti, atunci nu ezita sa-mi scrii email si sa te programezi la cabinetul meu (e in interesul meu, desi nu poti zice ca nu te-am prevenit).

Sa nu indraznim sa mai zicem ceva de americani, cat de "bine hraniti" sunt. Aspiram si noi la podium (si-asa au o gramada de medalii in saculetul de la olimpiada), daca la gimnastica n-am reusit macar acum, la ultima proba. Hai sa furajam, hai sa devoram sanatosul junk-food. Ce, numai americanii sa fie campioni? Sa-i depasim si noi cu ceva, ce ... numa' ei sa fie cei mai tari? Si noi stim sa culegem kg. Macar aici n-au cum sa fure chinezii... (nici cu varsta, nici cu inaltime, nici cu note, nici macar cu dopping).

Sa revin totusi la noi in tara; ma uitam peste niste formulare de evaluare a starii de sanatate si ce gasesc...? toti romanii zic ca mananca sanatos, multe salate, fructe, fibre si nimeni nu consuma grasimi (ma rog, aproape nimeni), asa ca pe langa toate astea mai suntem si sinceri.
E pentru ultima data cand imi cer scuze (nu de alta, dar se termina post-ul).
Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare.
PS: nu e nici pre nici post sarcina.

let's bridge

Cat la % din noi e natura? Si cat la % suntem mecanici si tehnici? sau, organismul poate e o combinatie intre cele doua, o combinatie intre misterioasa natura si rezulatul modelarii ei... Ma gandeam, de cate ori am simtit si eu natura prin circulatia organismului (ca atunci cand mergi la munte si inspiri aerul acela curat cu miros de brad, ai o senzatie ca natura iti penetreaza prin toti porii, in final intorcandu-te acasa si devenind "infasurat in pixeli")... din pacate, de foarte putine ori am simtit asta. Si aici nu pot sa trec fara sa mentionez de:

Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos
si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa,
sa-mi creasca ceru-n suflet si stele in os
si sa dezmint zapada pierdut in piureta.

Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin
chiar de ating pamantul pe aproape cu genunchii,
aceasta putrezire ma-mbata ca un vin
caci simt curgand printr-insa bunicile si unchii

Gata, dupa introducere, va spun de ce m-am caznit sa scriu despre lucrurile astea. Imi faceam curatenie pe calculator, dupa ce am terminat de citit ceva despre accidente vasculare cerebrale, si am gasit aceasta poza:Dupa ce am stat si m-am uitat cateva secunde la ea, mi-am dat seama ca... imi aduce aminte foarte bine circulatia cerebrala. Exista o procedura de investigatie a circulatiei cerebrale care se numeste angiografie (adica introduci substanta de contrast in vasele de sange si dupa o procesare a imaginii, rezulta o "harta" sanguina asemanatoate cu cea din poza de mai sus).
Pentru a intelege si mai bine am sa pun cateva fotografii cu copaci si cu angiografii, mie mi s-a parut ca asemanarea e mai mult decat interesanta.











Cred ca acum se intelege ceva mai bine ce-am vrut sa spun. I-am aratat si Nicoletei cele doua fotografii, parerea ei a fost "Nico: cred ca circulatia creierului e mai ordonata". Mi-am adus aminte atunci de o alta poza pe care am facut-o in Cluj, sunt cablurile de pe blocul de vis a vis de noi. Tot atunci mi-am mai adus aminte si de una din materiile pe care le-a facut Nico la facultate (a terminat poli - calculatoare) care se numea "inteligenta artificiala" (sigur, aranjamentul cablurilor din fotografie nu prea dau dovada de-o ordine si inteligenta bine definita, dar e haios). De-aici au inceput sa curga ideile, o comparatie intre natura - om - calculator (sau tot ce tine de tehnic si virtual). Ce inseamna inteligenta artificiala? Am gasit o definitie cum ca ar fi “o maşină care se comportă într-un mod care ar putea fi considerat inteligent, dacă ar fi vorba de un om” (John McCarthy). Ce am mai gasit despre asta ar fi ca "o trasatura des intalnita a inteligentei artificiale este ca sistemul respectiv este capabil sa invete, cu scopul de a se imbunatati permanent, si fara ajutoare externe", oare nu tot asa am fost si noi candva?
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult e ca exista anumite aplicatii ale inteligentei artificiale care imi suna destul de cunoscut, si anume:

• sistemele expert
• logica şi sistemele fuzzy
• algoritmii genetici
• reţelele neuronale
• agenţii inteligenţi
• sistemele inteligente hibride
• vocea electronică
• recunoaşterea automată a formelor (scrisului ş.a.), a sunetelor (vorbitului) ş.a

Cred ca dupa aceleasi aplicatii ne dezvoltam si noi... Daca aceastea au fost cercetate si implementate "dupa noi"? Care e modelul nostru? Hehehehehe. Care e puntea care ne conecteaza pe toti? Oare exista? sau ne place noua sa facem "conexiuni" ca sa fim ceva mai linistiti, sau pur si simplu vrem, la randul nostru, sa cream si noi ceva dupa structura noastra?













Mai sus e o comparatie intre angiografia unui plaman si un pom din fata blocului din Cluj.
Si ca sa inchei (ar fi cazul), m-am gandit la o combinatie a naturii cu omul...
Imi cer scuze, probabil ca e post-ul cu cele mai multe intrebari, daca e deranjant, macar la poze sa va uitati, ca ce destul de interesant.
Daca gasesti raspuns macar la o intrebare, nu te sfii sa-l scrii in comment.


Florian Pittis - Sunt tanar doamna