joi, 30 octombrie 2008

Animatie

Ca tot veni vorba de muzica de film, mi-am adus aminte si eu de un filmulet. De fapt este vorba despre animatie. Prima data am auzit de Tomek Baginski acum 2 ani in Germania, la un seminar unde am intalnit niste polonezi. Era destul de proaspat fenomenul Baginski, in sensul ca a fost nominalizat la Oscar in 2002 pentru filmuletul "The Cathedral" (cred ca despre acest filmulet stie destul de multa lume). In fine, am intrat pe internet sa vad despre ce e vorba si am descoperit o alta animatie, apartinandu-i tot lui Tomek. Este vorba despre "Fallen Art". Mi se pare cel mai bun filmulet de animatie pe care l-am vazut pana acum. Inainte de Fallen Art, pot sa spun ca pe locul #1, in topul meu, a fost "Geri's Game" de la Pixar. Astept si alte propuneri pentru "Top Animati-as".
Si pana nu uit... coloana sonora a filmuletului este piesa "Asfalt Tango" - Fanfara Ciocarlia.
Finalu' sparge valu'.

luni, 27 octombrie 2008

Lansare film !

Dupa multe succese printre care si recentul film No Country For Old Men(castigator a 4 premii oscar), fratii Coen("The Coen Brothers don't make bad movies - they don't know how" - sursa IMDB) au dat iarasi lovitura(sper). Este vorba despre Burn After Reading, o comedie neagra. Din pacate pana ajunge filmul in Sighisoara va mai trece aprozimativ o luna...dar ma voi conforma si am sa incerc sa ma abtin de la tentatia de a ma uita la el pe calculator. Insa pana atunci ma pot bucura de o piesa care apare pe coloana sonora a filmului, este vorba de: Elbow - Grounds For Diorce! Sound-ul piesei este uimitor si te vrajeste de la prima auditie(asta inseamna ca s-ar putea sa tina putin placerea de a o asculta). Despre formatie nu stiu nimic(canta foarte bine live). Alte melodii ale fromatiei nu stiu(cred ca Leaders of the Free World e misto). Deocamndata savurez piesa pana o consum si astept filmul cu nerabdare.





vineri, 24 octombrie 2008

Sufjan Stevens















Ascultand Elliott Smith, din aproape in aproape mi-a aparut in fata numele Sufjan Stevens. Nu as vrea sa spun ca seamana, etc. Pur si simplu sunt din aceeasi breasla: chitara, indie, voce. Sigur, cu totii stim ca muzica nu se rezuma doar la asta. Dar sa nu mai vorbesc despre complexitatea muzicii acum, ci sa vedem despre ce e vorba.
Sufjan Stevens, sau omul orchestra. Desi numele lui are conotatii orientale, etnia lui nu e defel aproape de numele lui. N-as vrea sa intru in foarte multe detalii de ordin biografic si de aceea, pentru amatorii informatiilor de genul, ii invit sa dea click aici.
Am ascultat prima data piesa Chicago, care mi-a ramas de suflet, recunosc. Si de-aici s-a pornit avalansa. Am inceput sa ascult tot mai multe piese si sa-i spun lui Dodo despre el, normal ca el deja stia despre cine e vorba. Mi-a trimis albumul Illinoise, dupa care instantaneu mi-am downloadat si eu restul.
Muzica lui e mai mult decat interesanta. Pe langa faptul ca stie sa cante la o pagina de instrumente (chitara, chitara bas, banjo, sitar, pian, xlofon, trompeta, oboi, percutie si lista continua) le combina in cel mai delicios stil. Piesele sunt ca niste mici rapsodii, sensibile si jucause. Odata ce ai dat play unui album, curge lin pana la sfarsit, si te poarta prin tot felul de "imagini de sunete", se deruleaza peisaje, persoane, lucruri si creeaza o legatura aproape cinematografica intre ascultator si muzica lui.
Proiectul lui este sa faca un album pentru fiecare stat al USA ("Fifty States Project") in care sa povesteasca si sa defineasca amprenta fiecarui stat prin muzica.
Am sa pun un playlist cu albumul Illinoise si un videoclipul piesei John Wayne Gacy Jr. Recomand piesa Chicago, da' nu-i musai. Oricum, merita ascultat tot.




luni, 20 octombrie 2008

Elliott Smith















Dupa o seara placuta in Jo's Pub, cu multa muzica buna, am ajuns in fata blocului impreuna cu un amic de-al meu. Zack e din Portland, Oregon si stie multa muzica. Am inceput sa povestim despre unu' despre altu' si-am ajuns la Elliott Smith. I-am spus ca "da, am auzit de el... din coloana sonora de la Good Will Hunting". Si-atunci a inceput sa-mi spuna despre alte piese foarte reusite, mai mult de-atat, l-a cunoscut la nunta unui prieten, a povestit cu el, si l-a ascultat cantand undeva in spate pe peluza. Asta s-a intamplat cu putin timp inainte sa moara. Recunosc ca asta m-a determinat, in aceeasi seara, sa pornesc calculatorul si sa devorez tot ceea ce am gasit pe net despre el si cu el.
Elliott Smith pe nume Steven Paul Smith s-a nascut pe 6 august 1969, in Ohama, Nebraska, a crescut in Texas dar perioada cea mai importanta din viata si-o petrece in Portland, Oregon. Parintii lui divorteaza cand inca el era mic (mama - profesoara de muzica iar tatal - medic psihiatru). Asta are un impact devastator asupra lui, cu atat mai mult cu cat se intelege foarte prost cu tatal sau vitreg. Elliott invata sa cante la pian, la clarinet si la chitara. Ii place foarte mult literatura, iar in timp ce-l citeste pe Dostoevsky, Samuel Beckett si T. S. Eliot, incepe sa si compuna primele lui piese. Tot in perioada adolescentei incearca pentru prima data heroina. In facultate deja era dependent de heroina si alcoolic. Piesele lui sunt rapid remarcate de cei din jur si in perioada facultatii semneaza primele contracte cu casele de discuri. Urca rapid in topuri si incepe sa devina cunoscut pe tot continentul. De ce si-a ales numele de "Elliott" nu se stie cu exactitate. Exista niste presupuneri: una din ele ar fi ca Eliott se numea strada pe care a locuit cand era copil, alta ar fi ca si-a luat numele dupa scriitorul T.S. Eliot. Elliott a declarat intr-un interviu ca n-ar vrea sa il confunde lumea cu Steve Smith (bateristul formatiei Journey).
"Miss Misery" - poate nu e cea mai buna piesa a lui, dar sigur e cea mai cunoscuta. Cu aceasta piesa a fost nominalizat, in 1998, la Oscar pentru "Best Original Song". A fost invitat sa o si interpreteze in timpul ceremoniei (foto dreapta). Dar in acel an, Oscarul a mers la Celine Dion cu piesa "My Heart Will Go On". Elliott a descris experienta Oscarului "ridicola" dar singurul lucru care l-a impresionat a fost ca Jack Nicholson a stat la cativa m in fata lui si l-a aplaudat.
In muzica parea sa mearga totul bine, desi in viata lui personala era dezastru.Dupa multe tentative de suicid, incearca de nenumarate ori sa se lase de droguri si merge in centre specializate. Spre ultimele luni acesta urmeaza tratament antidepresiv si antipsihotic, nu mai consuma alcool, cafea, tigari si droguri. Toate astea nu l-au impedicat sa faca fapta finala. Se sinucide in 21 octombrie 2003, intr-un mod foarte crud si dureros.
Una peste alta, pot sa spun ca am ascultat cam tot ce se putea de la el si ce-mi ramane in final sa zic e pacat, mare pacat. Ce-mi place cel mai mult la muzica lui? Asta e probabil una din cele mai grele intrebari. Iti creeaza o stare nici dinamica, dar nici foarte melancolica. Piesele sunt de o atmosfera intensa si intima, o muzica fina dar profunda. Cand il ascult imi vine foarte usor sa mi-l imaginez intr-un pub, stand pe scaun si cantand, parca as fi acolo. Elliott spunea despre piesele lui ca sunt ca povestioarele si visele.
Pentru ca mi-a fost foarte greu sa pun doar o piesa, voi pune un playlist si videoclipul piesei Miss Misery. Asa ca fiecare sa-si aleaga ce-i place.




vineri, 17 octombrie 2008

Soarele, muzica si dimineata

Pentru dimineata asta mi-a venit in minte o cantareata foarte simpatica. Daca piesa lui Tal Bachman mi se pare ca merge in diminetile in care te trezesti relativ prost dispus si mai si ploua afara, urmatoarea piesa cred ca merge de minune atunci cand dimineata ai pofta de viata, te trezesti cu soarele pe burta si mai e si vineri pe deasupra.
Este vorba despre Regina Spektor. Probabil ca nu foarte multi ati auzit de ea. Este evreica, nascuta in Rusia si crescuta in New York. La fel de amestecate, cum sunt radacinile ei, e si muzica. Se inspira de la Tori Amos pana la Björk, iar in versurile ei pomeneste de F. Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway, Virginia Woolf, Margaret Atwood, Ezra Pound, William Shakespeare, lista continua. Pe langa toate astea, canta si la o "amestecatura" de instrumente: pian, violoncel, chitara, ca sa nu mai vorbim despre ce tehnici foloseste pentru voce. Probabil ca pentru vocea ei interesanta si foarte bine folosita este atat de apreciata. Are deja 6 albume pe piata.
Piesa pentru dimineata asta "e doua". Desi ar fi trebuit sa pun doar o singura piesa, nu m-am putut abtine. Am sa pun videoclipul de la "Fidelity" iar aici mai jos piesa "On the Radio" (cu aceasta piesa am descoperit-o pe Regina, din coloana sonora a serialului "Grey's Anatomy"). Ceea ce ne trebuie pentru o zi frumoasa e... putina culoare.






miercuri, 15 octombrie 2008

muzica de dimineata

Fara prea multe povesti, mi-am adus aminte de piesa She's So High, de la Tal Bachman. Nu mai stiu unde si in ce imprejurari am ascultat-o ultima data, dar stiu sigur ca a fost acum multa vreme. Nu e cea mai buna piesa din lume, nici nu e preferata mea, dar nici nu pot sa spun ca suna rau. Adica, dimineata, cand nu prea ai chef de mare lucru in timp ce bei cafea... poti sa asculti melodia asta si sa te simti ceva mai bine. Sau hai, in masina, in drum spre serviciu.
Tal Bachman nu a avut de punctat foarte multe in muzica. E una din formatiile acelea "one hit band", adica au o piesa buna, un hit, dupa care probabil ca nu mai auzi niciodata de ei. Imi vin acum in minte o gramada de asemenea formatii, dar despre asta intr-un alt post. Tal Bachman e canadian si a ajuns pe locul #1 in topuri in 1999 cu piesa "She's So High" dupa care nu s-a mai intamplat nimic foarte important. Are lansate 2 albume. Gata, v-am promis piesa.

video

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Turn (high hopes)

Azi aproape am zburat. Si la propriu si la figurat. Am fost cu 50 m mai aproape de stele, de Rai, de meteoriti si comete, de sateliti, de gaurile negre, printre pasari. Am mirosit putin din nori.

Cu totii cunoastem Turnul cu Ceas din Sighisoara, muzeul, cladirea, istoria lui, povestile si toate cele. Am fost la balconul turnului, ne-am pozat cu orasul, le-am facut cu mana celor de jos. Toate astea se intampla undeva la 30 m. Astazi, m-am inaltat cu inca aproximativ 20 de m fata de cei 30. La propriu.
Pe aceasta cale vreau sa-i multumesc lui Nicu Tescula (directorul muzeului) ca m-a invitat si mi-a aratat podul Turnului cu Ceas, si mi-a povestit o gramada de lucruri interesante.
Da, am vazut podul turnului si orasul din unul din cele mai inalte locuri dintr-o cladire din Sighisoara, si nu din orice cladire ci dintr-una construita acum vreo 820 de ani.
Primul sentiment care l-am trait a fost... frica. Aveam o frecventa respiratorie patologic de accelerata si simteam cum hainele mi s-au umezit aproape instantaneu dupa primele scari urcate (si nu ma refer la pantaloni - desi cred ca am fost aproape). Oricum, l-am trimis pe Nicu inainte (sa fiu sigura ca e ok) si pe Nico in spate sa fiu sigura ca am pe cine cadea (desi daca era sa cad, amandoua pluteam in van inca vreo 15 m... frumos, artistic, lin... Iata mai jos si minunatiile de scari pe care am urcat, Nicu a fost foarte simpatic, ne-a spus ca scarile au fost facute din 1894, doar dupa ce am ajuns jos (pe pamant), daca spunea inainte - sigur nu urcam. In fine...


Ajung la primul nivel, rasuflu usurata... fara sa ma uit in sus, si-mi spun "ce-a fost mai greu a trecut, hai ca de-acum e frumos". Si apoi ma uit in sus. Aproape ca mi-a venit sa plang cand am vazut ce urmeaza. Inca un nivel, mult mai abrupt.

Dupa ce am transpirat cat intr-o vara intreaga hipercaniculara, am ajuns sus. Mai sus de pod. Pe acoperisul turnului cu ceas. Ei, aici mi s-a taiat repspiratia, fara nici un fel de explicatie medicala. Au urmat cateva minute in care nu am putut vorbi deloc. Pur si simplu nu-mi venea sa cred ce vad. O combinatie intre frica, "superioritate", bucurie, placere... E inedit.

Cu mersul piticului, am strabatut micutul lacas pentru a vedea orasul din toate partile. Am facut un cerculet in jurul... clopotului.




Copotul a fost faurit tot in 1894, este din bronz, si este cel pe care-l auzim la '15, la '30, la '45 si la ora fixa. Mi-a fost frica de inaltime, dar mi-a mai fost frica si sa nu inceapa sa bata ca Nicu a patit-o si in ziua aia nu a mai auzit bine. Din fericire era 13:05, asa ca mai aveam 10 min de stat fara sa surzim. Mai jos, il mangai pe clopotel si incerc sa-i explic sa nu cumva sa greseasca si sa bata mai repede...

Imi aduceam aminte cum arata Casa Venetiana, Casa Vlad Dracu, omuletii fotografiati de la balcon. Adica asa ca mai jos:
Si acum, iata cum arata aceleasi lucruri fotografiate de mai sus cu 20 de m.

Drept dovada ca frica mea de inaltime nu s-a disipat cu una cu doua cautam sa ma tin (cu toata forta, dupa cum se vede) de grinzi.

In timp ce admiram privelistea, Nicu ne atentioneaza sa ne uitam in sus. Da, mai exista inca un nivel unde am fi putut merge, pentru a fi mai aproape de mult ravnita sfera de aur din varful turnului (sfera care pare atat de mica, dar in care incap 10 galeti cu apa, si care "gazduieste" in liniste si la intaltime, cornica orasului incepand cu 1287 pana in 1894 - asa ca daca vreti sa stiti mai multe despre istoria Sighisoarei, acolo trebuie sa mergeti sa va documentati). Deasupra "bilei" de aur domneste si cocosul prevestitor de vreme. Ca sa ajungi la ele, trebuie sa urci (din nou) inca aproximativ 10 m, pe scarile acestea.


Ca sa nu uitam ca majoritatea lucrurilor din jurul nostru au fost restaurate sau construite in anul 1894, turnuletele cu steag din metal din jur, nu ezitau sa ne aminteasca acest lucru' doar la cativa zeci de centimetrii de noi.


Mi-e foarte greu sa povestesc cat de frumos a fost. Cuvintele sunt de prisos. Am incercat sa sintetizez ce-am trait in acele clipe, desi, va asigur, ca nu e nici pe aproape de cum a fost in realitate. Multumesc inca o data Nicu (ai fost, am fost... la inaltime)!
Mai jos am sa pun inca niste poze.

Aici e Nico, zambind... speriata, dar impresionata

Nico si Nicu (Nicocu)

In departare, cartierul Cornesti

No (more) comment




miercuri, 1 octombrie 2008

Jim Morrison



Este un post de pe vechiul meu blog de pe 360. Imi venea sa scriu atatea lucruri despre Jim Morrison, despre experie
nta care am trait-o cand am ajuns la mormantul lui, despre ce-am simtit atunci si cat de delirant a fost dar probabil ca cine-ar citi, s-ar plictisi destul de repede (oricum, promit ca revin cu un post despre cimitirul Père Lachaise, din Paris, care e un "oras" intr-un oras). As mai putea sa ma apuc sa scriu si biografia lui, dar cred ca si asta, aproape instantaneu, te-ar face sa citesti pe diagonala. Si-atunci: versuri, poze, muzica. E mai bine asa.

...almost touching a dream

Jim Morrison - The Movie

cimitirul Père Lachaise, boulevard de Ménilmontant, Ch. Lesseps - Ch. Lebrun, 6 Dion

JIM MORRISON

"People fear death even more than pain. It's strange that they fear death. Life hurts a lot more than death. At the point of death, the pain is over. Yeah, I guess it is a friend."

POWER

I can make the earth stop in
its tracks. I made the
blue cars go away.

I can make myself invisible or small.
I can become gigantic & reach the
farthest things. I can change
the course of nature.
I can place myself anywhere in

space or time.
I can summon the dead.

I can perceive events on other worlds,
in my deepest inner mind,
& in the minds of others.

I can

I am

"I'm going, but I need a little time, I promised I would drown myself in mysticated wine"
[The Doors - Yes, the river Knows]



Cand eram in liceu am primit un cd cu toate discografia The Doors (inainte de acest cd care a fost de-atatea ori ascultat incat acum nu mai merge, aveam vreo cateva casete carora cred ca le-am subtiat banda cu un sfert de mm, de-atatea ori le-am rulat) si cu poze cu ei si cu Jim Morrison. Poza care mi-a lasat un zambet amar a fost cea de mai jos, de pe coperta revistei Rolling Stone. "He's hot, he's sexy and he's dead". Scurt si la obiect.

Ce pot sa spun in final decat ca... cine nu are grija o pateste. Suna plictisitor, stiu. Dar cui nu i-ar fi placut sa mai citeasca si acum alte poezii scrise de el, sa-i asculte muzica sau sa-l vada la TV. Stiu ca a trait clipa, dar eu cred ca trebuie sa stii sa o traiesti, sigur, nu s-o modulezi ci doar sa-ti pese (asa un pic, acolo, o urma). Ar fi culmea sa nu apar sanatatea, tocmai eu... Ce-am invatat din asta? In afara de versuri extraordinare, muzica buna...

M-am gandit la sfarsitul acestui post sa pun un playlist cu mai multe piese de la The Doors, care ma sensibilizeaza pe mine (intr-un fel sau altul). Daca mai vreti si voi sa adaugati in playlist, scrieti la comment si eu le pun.