And FOLK YOU too!

Bob Dylan - Mr. Tambourine Man

Folk you! ajunge si la a IV-a editie. Anul trecut a fost o editie speciala, in memoriam Florian Pittis. Anul acesta festivalul "detine" o lista lunga si frumoasa de consacrati ca: Dinu Olăraşu, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă & Brambura, Mircea Baniciu, Florin Chilian, Pavel Stratan, Victor Socaciu & Biroul Executiv, Mircea Florian, Vasile Şeicaru, Marcela Saftiuc, Adriana Ausch, Tatiana Stepa, Zoia Alecu, Narcisa Suciu, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, Poesis, Ecoul, Maria Magdalena Dănăilă, Maria Gheorghiu, Magdalena Puşcaş, Adrian Ivaniţchi, Mihai Mărgineanu, Ţapinarii, Adrian Sărmăşan, Cristian Buică, Emeric Imre.
Pe langa mastodonti, anul acesta exista si debutanti intr-ale cantatului cu chitara. Debutanti care nu sunt prima data cu fata la public ci care fiecare are proiectul lui. Printre ei, sunt mandra sa ma aflu si eu. Dar hai sa-i astern si pe ei aici: Didina Curea, Silvan Stâncel, Dan Vasilescu, Bogdan Grosu, Constantin Cojocaru, Alina Zaharia, Jul Baldovin si EU.
Acestia sunt castigatorii emisiunii "Gaz pe folk" de la TVR2 (eu nu am castigat, in duelul cu Silvan Stancel dar una din membrii juriului - si anume dra. Ruxandra Predescu - m-a votat pe mine si a fost foarte draguta si mi-a acordat si mie un premiu de a participa la acesti festival).
Mai mult de atat, Jurnalul National a inceput un maraton de prezentare a debutantilor ("aripa tanara"), ieri s-a dat startul, primul concurent - eu.
Pentru a citit articolul - click aici
Nu uitati, ne vedem la Folk you!

PS: dupa festival voi face un poll cu debutantii, castigatorului ii fac o bere sau suc sau un set de corzi de chitara...

Chris Tofield [prescriptie]

[Chris Tofield 1g] se numeste medicamentul.
compr. film (aka CD-uri)

Compozitie medicament:

Chris Tofield 0,3 g [chitara, voce]
Steve Clarke 0,3 g [chitara bas]
Liviu Pop 0,3g [tobe]

Indicatii:
- dimineata, inainte de a incepe o noua zi
- seara, dupa o zi lunga si grea
- ori de cate ori e nevoie

Mod de administrare:
- de (cel putin) 3 ori/zi, dupa fiecare masa, timp de cat vreti dvs. (se poate administra si inainte de masa cu conditia sa nu va fie foarte foame si sa uitati sa mancati)

Efecte adverse:
- nu s-au semnalat pana in momentul de fata
- creeaza dependenta

In caz de accident sau daca apar manifestari neplacute adresati-va "medicului" sau "farmacistului".

Chris Tofield Band - au fost la Sighisoara Blues Festival, editia 2006. Mi-au placut enorm. Chris Tofield (chitara si voce) a creat o atmosfera incediara, solo-uri tip agressive-blues dar si soft-blues, aproape ca-ti vine sa te urci pe scaun si sa mimezi si tu un solo. Basistul stangaci, Steve Clarke, a avut o prestatie de exceptie, incantandu-ne cu un solo pe bas (cu slapuri si tot tacamul) incat nu-mi venea sa cred (la un moment dat aveam impresia ca griful se transforma in pian - tapping pe bas). Tobosarul, Liviu Pop aliminteaza toata atmosfera si o pecetluieste in acelasi timp cu o combinatie cat se poate de variata si interesanta de ritmuri de blues (sigur, care se potrivesc de minune cadrului).

Pentru a asculta piese cu ei - click aici.

Mai jos e un clip cu ei, de la TVR1.

Sighisoara Medievala 2008

Ca in fiecare an, de 16 ani, Sighisoara gazduieste din nou Festivalul de Arta Medievala. Primele editii putin sfioase, dar bine intentionate (cu multe spectacole de bun gust, trupe de muzica medievala - bine pregatite, concerte de orga, ce mai - arta medievala pe paine) se transforma rapid in mega-manifestari, ajungand prin 2000, 2001 sa inghita vizitatori aproape dublul populatiei sighisoarene, la numar. Cred ca acela a fost "varful" festivalului. Multe tricouri negre, foarte multa bere, concerte bune, atmosfera de Woodstock ar zice unii (tema era "hai ma la Sighisoara, sa bem"), doar ca in general lumea uita ca suntem romani; cetatea se transformase incetul cu incetul intr-un wc public, cam orice straduta ingusta si putin intunecata oferea cadrul perfect pentru "debarasarea" alcoolului (in mai multe feluri). Si uite asa dupa festival cetatea, atat de aproape de izul medieval, devine o latrina (imi amintesc ca de multe ori locuitori ai cetatii spuneau "vai, bine-ar fi sa vina o ploaie, ca altfel n-ai cum sa scoti mizeria asta de aici"). Un peisaj special - un covor de pahare de plastic (de la bere) turtite in Piata Cetatii, coceni de porumb aruncati care pe unde, tarabe cu kitschuri (rate umflate, cani cu tot felul de parti ale corpului, pietre care suna cand le arunci in aer etc) si nu in ultimul rand mirosul...
Sigur, nu vreau sa fiu rea, gasesti si foarte multe lucruri frumoase - tablouri, tot felul de chestii din piele si lemn de pus la gat, la maini, rar cate-o taraba cu instrumente muzicale medievale (manual lucrate) etc.
Mi-ar fi placut sa fac un sondaj atunci, in care sa intreb - "ce ti-a placut cel mai mult la acest festival?" sau "ai urmarit macar un spectacol?"
Dar sa nu mai tot traiesc in trecut, revin la viitorul apropiat - aproape prezent.

"Masca – intre Divin si Spectacular” este tema festivalului medieval din acest an de la Sighisoara. Pe afis apar doua masti/costume venetiene si in spate e turnul cu ceas. Inteleg ca masca e un simbol important ca si forma de spectacol pentru publicul larg al pietelor, al marilor aglomerari de spectatori, al hazului imediat, al tristetii ce nu dureaza, al bucuriei nedisimulate, dar sa nu exageram. Nu prea pusca, masca venetiana in cetate, cred ca ar trebui totusi ceva mai multa originaliate, zic eu... Adica, hai sa avem si noi carnavalul nostru, nu? "Ce, numa' italienii aia sa-l aiba..."
Un program foarte frumos si bine pus la punct (cel putin asa pare pentru inceput - nu pot sa ma abtin dar tot acum vreo cativa ani aproape nimic din program nu s-a respectat), cu multe manifestari ale genului, asteapta a se desfasura in cadrul perfect pentru asa ceva.
Hai sa-i tinem pumnii si acestei editii!
Pentru programul festivalului - click aici

Teaspoon Guitar

LINGURÍŢĂ, linguriţe, s.f. 1. Diminutiv al lui lingură (I 1); lingură mică, folosită pentru a bea ceai, lapte etc. 2. Conţinutul unei linguriţe (1). 3. Compus: linguriţa-zânei = lingura-zânelor. – Lingură + suf. -iţă. (DEX '98).

CHITÁRĂ, chitare, s.f. Instrument muzical cu coarde, care emite sunete prin ciupire sau lovire cu degetele. Chitară electrică = chitară fără cutie de rezonanţă, prevăzută cu un transductor care transformă vibraţiile coardelor în tensiuni alternative de audiofrecvenţă amplificate prin mijloace electronice. [Var.: ghitáră s.f.] – Din it. chitarra. (DEX '98)

Nu m-am gandit niciodata sa amestec zaharul din ceai cu chitara, nici sa beau ceai din chitara (am baut ceai in timp ce am cantat la chitara), nici macar la lingurita n-am cantat si sub nici o forma sa cant cu lingurita la chitara.
Incredibil, dar adevarat, iata ca sunt unii care inventeaza noi si noi feluri de a canta la chitara.
Hannes Coetzee, in varsta de 64 face acest lucru, si-l face foarte bine (si mai ales haios). Intr-o dupa-masa, ma striga tata din camera "Teodora, haide sa vezi ceva... ia uite-l cum canta la chitara... tu stii sa faci asa (razand)", am facut ochii mari, m-am mai uitat inca de vreo cateva ori, am incercat si eu (putin - sigur, mi-a scapat lingurita aia de vreo 3 ori in cutia chitarei si inca de vreo cateva ori mi-a venit peste ochi) si nu mi-a iesit, normal.
Stilul in care canta Hannes este - cu mana stanga prinde acordurile (normal) si cu mana dreapta ciupeste "optel-en-knyp" (in limba afrikaans optel = degetul mare, cu care ciupeste linia de bas si knyp = a ciupi corzile inalte), si cu lingurita in gura face slide-urile care sunt si linia melodica a piesei.
Daca tot am vorbit de stiluri ciudate de a canta la chitara (aici pomenind-o pe Kaki King), mi-am zis ca asa ceva nu scapa, no asta stil ciudat, am zis sa spun cateva cuvinte si despre Hannes.
Cred ca ceea ce voi spune despre el e o combinatie a ultimelor trei post-uri: e din Africa (Karoo - Africa de Sud); invata chitara stand sub masa si uitandu-se cum tatal lui canta la chitara impreuna cu prietenii (“When my father and his friends played, you didn’t make the mistake of trying to join in the party because you were still a child”, “If I couldn’t see the chords they were playing, then I hid under the table to watch.”) asa ca, practic a fost mai mult un autodidact (si inca unul foarte bun!); si ca sa fim tot "elementul" celor trei posturi anterioare - canta blues (african blues). Pe langa toate astea, ocupatia lui principala nu e asta ci este de aloe tapper (adica e culegator de frunze de Aloe).
No bun, hai sa nu mai tot pierd vremea aici cu spusele, iata-l mai jos in toata splendoarea lui (poti incerca si tu, nu e chiar asa greu - doar ca mie nu mi-a reusit).

La cateva zile dupa ce am postat blogul de mai sus, Dodo imi scrie pe messenger ca daca ar unge lingurita cu dulceata poate ar aluneca mai bine si ar iesi un super slide solo dupa care imi da paste la urmatorul videoclip. E o varianta originala si asta, nu?

I went to the crossroads

(inainte de a incepe a citi acest post - mergi putin mai jos, unde gasesti o piesa, da-i play si apoi revino aici si poti continua cu cititul - va trebui sa ma crezi pe cuvant ca intri mai bine in atmosfera... sigur, daca asta vrei...)

Delirium tremens... e oare o cale spre blues? Am cautat in tot felul de locuri "de-a lungul internetului" si exista mai multe explicatii ale cuvantului ce denumeste un gen muzical extraordinar: BLUES.
Una din explicatii, care m-a amuzat (relativ) e una ce are conotatii medicale.
Delirium tremens - urgenta psihiatrica; clinic - tulburari constiinta, afectare functii cognitive, transpiratii, tahicardie, tremor, anxietate, insomnii, halucinatii vizuale (frecvent zoopsice), tactile, olfactive, deliruri paranoide, agitatie psihomotorie - toate astea datorate consumului de alcool (cantitati "industriale"); cam asta ar insemna d.p.d.v. medical delirium tremens. Acestea fiind spuse, la delirium tremens se adauga si sirena politiei (cu albastru) si rezulta ceea ce se numeste blues (asta se intampla la inceputul sec . XIX, explicatie gasita si in scrisorile soldatilor din Razboiul Civil).
O alta explicatie, poate cea mai apropiata de intelegerea acestui gen muzical, ar fi blues-ul - ca o stare de spirit, "the blues devils", adica melancolic, trist, cu moralul la pamant (stare descrisa, oarecum, si in farsa lui George Coleman - intr-un singur act). Aceasta explicatie a fost subliniata, mai apoi, in mai multe randuri de-a lungul muzicii, in tot felul de melodii - blues o stare depresiva. Sigur, nu intotdeauna e chiar asa...
Ca sa nu tot caut pe wikipedia ce inseamna de fapt blues-ul, am zis sa nu las DEX-ul mai prejos si iata ce am gasit: " BLUES subst. Dans lent, cu caracter visător, melancolic; melodia după care se dansează acest dans, care îşi are originea în cântecele negrilor din America. [Pr.: bluz] – Cuv. engl. " (DEX '98). Cred ca foarte multa lumea asociaza muzica lenta si dansul apropiat pe aceasta, cu blues-ul ("hai sa dansam un blues").
O definitie clasica a blues-uluil, pe care o intalnesti cam peste tot sau pe oricine ai intreba... ar fi: este un gen muzical derivat din gospel, cantece de lucru, country, folk cu origine in comunitatile afro-americane.
Dupa toate astea, daca-mi permiteti, m-as inscrie si eu uneia din etimologiile descrise mai sus... si anume blues - o stare de spirit (sigur, niciodata nu voi putea atinge acelasi nivel cu cei ce se "plimbau" pe vapoarele cu aburi pe Mississippi, vapoare pe care se tineau si spectacole, si unde si Robert Johnson incepe sa remarce, Ma Rainey subliniaza ca si blues-ul feminin e mai mult decat o "paranteza", si... si... dar, hai... gata! Ca as putea continua pana saptamana viitoare)
Inceputul a fost facut, continuarea va veni - din seria "Riding with the kings of Blues" si "Wild women have the Blues" (si fara "don't" dupa "women" asa cum zicea Ida Cox).

Mai jos aveti o piesa cu Robert Johnson - unul dintre parintii blues-ului (promit ca o sa revin cu "o pagina" doar despre el), "Crossroads Blues" (piesa inregistrata in 1936), versurile de inceput ale piese dau titlul acestui post.

ROBERT JOHNSON - Crossroad Blues
Asculta mai multe audio Muzica »

Mississippi to Mali

Cum suna chitara in Africa? Pai, hai sa vedem.

La editia 2008 a festivalului de blues de la Sighisoara, Corey Harris sustine un recital in a doua seara. Singur, doar el si chitara... pentru inceput abordeaza un stil clasic de blues, 3 acorduri (E, A, B) fara prea multa solistica; mi-am zis "clar, e blues-ul de la el de-acasa de pe raul Mississippi, de-acolo de pe plantatie... din delta" imaginandu-mi intre timp cum vasleau pe pluta in jos pe rau pe Huck Finn si Tom Sawyer. Bun, atmosfera se crease, toata lumea asculta linistit... cand incetul cu incetul apareau noi si noi acorduri pe chitara, solo-uri din ce in ce mai ciudate, treceri dintr-o gama in alta... iar spre sfarsit, mi-am dat seama ca de fapt ceea ce se intampla...era o calatorie inspre Mali. Nu mi-am putut niciodata inchipui ca blues-ul de Mali ar putea suna asa interesant. De fapt asa se si numea proiectul lui Corey (este chiar si numele albumului) "Mississippi to Mali", proiect in care merge in Mali unde traieste cativa ani, studiind radicinile muzicii blues si reggae dupa care le combina cu delta blues. E un stil original, care te face sa te gandesti cat de felurita e muzica si ce bine suna ea, doar ca trebuie sa stii sa o cauti.

Iata aici mai jos o piesa cu Corey Harris de pe albumul "Daily Bread", piesa se numeste la fel cu albumul.


Zilele trecute, intamplator imi trimite Dan un link de pe youtube cu Vieux Farka Touré, intrebandu-ma daca am auzit de el. Ma uit la videoclip, incep sa citesc despre el, sa ascult si alte piese si... sa-mi aduc aminte de Corey Harris. Da, Vieux Farka Touré abordeaza stilul african pe chitara, chiar din Mali. Tatal lui Ali FarkaTouré ii deschide apetitul fiului sau pentru chitara si pe albumul sau Vieux are si doua piese impreuna cu tatal lui (singurele inregistrari existente ale lui Ali). De abia acum mi-am dat seama cat de fin s-a inspirat Corey din aceasta muzica. Trebuie sa recunosc ca m-a vrajit "stilul Mali" de a canta la chitara, in secunda in care te gandesti ca "aaa, tipic african..." se sterge ideea si spui "e atat de diferit de tot... parca nu seamana cu nimic...parca e alta muzica pe care noi n-o cunoastem".
Iata si un videoclip cu Vieux Farka Touré, un jam in curtea casei sale din Bamako, Mali.

Si-acum sa tragem linia. Vazut-ati ambele videoclipuri... e ceva? Nu?
Mi-am inceput calatoria din Mississippi spre Mali... promit ca o sa revin si cu alte episoade din aceasta excursie.

Pentru a asculta mai multe piese cu:
Corey Harris - click aici
Vieux Farka Touré - click aici

Kaki King

Sunt foarte multe feluri de acordaje pe chitara (in D, in G, in C, etc.) si sunt si mai multe stiluri de a canta la chitara (fingerpicking, slide, slap, solo-uri, tapping... si cate si mai cate) si cu toate astea Kaki King are un stil cu totul si cu totul original de a canta pe chitara, combina mai multe stiluri, iar temele muzicale psihedelice, te teleporteaza usor, fara sa-ti dai seama, chiar parca plutind, spre o stare transcedentala.
Katherine Elizabeth King, nascuta in 24 august, 1979 este din Atlanta, Georgia are o afinitate pentru chitare inca de cand era mica, isi urmeaza pasiunea, iar in 2003 lanseaza primul ei album "Everybody Loves You", apoi in 2004, cel de-al doilea "Legs To Make Us Longer", in 2006 "Until We Feel Red" si in 2008 "Dreaming Of A Revenge".
Bineinteles, Kaki nu se rezuma doar la chitare (apropo chitarele pe care canta sunt electrice, acustice si lap-steel si bas) ci canta si la tobe, keyboards si chiar si cu vocea... care e una suava, as zice, si care se potriveste de minune pe o muzica aproape meditativa.
Combinatia ei preferata este fret-tapping si loop-uri, folosind multiple procesoare (toate in acelasi timp... si mai face si live toate lucrurile astea). Stilul galopant al degetelor, pe grif, cateodata agresiv dar si sensibil, aproape ca te ameteste, uneori nestiind daca e percutie sau solo pe chitara... te hipnotizeaza...
Daca inainte ma opuneam vehement invatatului si ascultarii muzicii in acelasi timp (sigur, nu-i condamn pe cei care o fac, doar ca eu eram mult mai atenta la ce solo e pe chitara, la percutie, la pianul discret sau la versurile - in special refrenul - si mai putin la insuficienta cardiaca sau la pemfigus bulos) Kaki a reusit sa intre asa bine sub pielea mea incat daca o ascult in timp ce invat ma detasez complet de ceea ce e in jur si sa ma concentrez doar la ce am in fata; asta am observat cand eram odata pe tren si invatam - mi-am zis "hai sa vedem... ca e prea relaxanta muzica asta" si-asa s-au dus 3 albume si-un subiect de Harrison (pentru rezidentiat) pe nesimtite.
Asa ca, daca simti ca te enerveaza tot in jur si te-ai saturat de toate, iti recomand sa asculti doar 2 melodii de pe oricare dintre albumele ei... si-ti garantez daca nu relaxare absoluta, macar un somn cat se poate de linistit.
Daca as fi sa fac un poll cu originalitate in muzica, atunci as vota la ce spune si artista: “Ultimately, I’d rather be known as like, ‘Oh yeah, that sounds like Kaki King’, rather than ‘Oh, she’s pretty good for a girl.’
Pentru a asculta mai multe piese, da un click aici.